SRI a lansat un ghid de securitatea cibernetică pentru informarea cetățenilor
SRI a lansat un Ghid de bune practici pentru securitatea cibernetică prin care vrea să ajute cetățenii de rând să conștientizeze pericolele la care se expun pe internet și modul în care se pot proteja.
Serviciul Român de Informații (SRI) a publicat un ghid ce cuprinde informații esențiale din domeniul securității cibernetice, pentru informarea cetățenilor.
„Serviciul Român de Informaţii susține importanța demersurilor de dezvoltare a culturii de securitate a populaţiei prin conştientizarea faţă de vulnerabilităţile, riscurile şi ameninţările provenite din spaţiul cibernetic şi necesitatea asigurării protecţiei sistemelor informatice proprii.
În prezent oricine poate fi ținta unui atac cibernetic, iar cele mai importante instituții ale statului sunt de regulă și primele vizate. Veriga slabă rămâne factorul uman, persoana din fața ecranului și tastaturii. Nu trebuie să devenim cu toții experți, trebuie doar să fim informați cu privire la necesitatea și modul de protejare a sistemelor informatice folosite,” se precizează pe site-ul SRI.
„Acest document nu se doreşte a fi un ghid absolut împotriva ameninţărilor cibernetice, are un caracter general şi nu oferă garanţii pentru o protecţie sigură (nu poate înlocui expertiza în domeniu şi nu este neapărat complet sau actualizat), dar poate contribui la dezvoltarea unei culturi şi crearea unor reflexe în ceea ce priveşte securitatea informaţiei, într-un mediu digital caracterizat printr-o continuă transformare şi dezvoltare,” se precizează în document.
Ghidul oferă informații cu privire la o navigare cu prudență pe internet, la modul de protejare al dispozitivelor, al datelor personale, al conturilor online și cu privire la modul în care acționează infractorii cibernetici, printre altele.