HomeStiriSecuritate FizicaModul de intervenţie al agenților de securitate, verificat de polițiștii
modul-de-interventie-al-agentilor-de-securitate-verificat-de-politistii

Modul de intervenţie al agenților de securitate, verificat de polițiștii

modul-de-interventie-al-agentilor-de-securitate-verificat-de-politistiiPolițiștii din Râmnicu Vâlcea au verificat modul în care intervin agenții de securitate în momentul în care are loc un incident în cadrul obiectivului păzit.

În dimineaţa zilei de 26 aprilie, poliţiştii Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul Ordine Publică au acţionat pe linia sistemelor de securitate, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Vâlcea.

Astfel, între orele 00.00 – 06.00, poliţiştii au desfăşurat activităţi preventive şi de combatere a infracţiunilor contra patrimoniului şi au executat o acţiune, ocazie cu care au fost verificate 25 de unităţi asigurate cu pază umană proprie sau prin societăţi specializate de pază.

Acţiunea a avut ca scop verificarea modului de executare a serviciului de către agenţii de securitate, cunoaşterea sarcinilor din consemnul particular şi a modului de intervenţie în cazul unui incident în obiectivul păzit.

Cu această ocazie, au fost depistaţi 5 agenţi de securitate care desfăşurau serviciul în mod necorespunzător, fapt pentru care au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţia persoanelor, cu amendă în cuantum de 500 lei.

Agenţii de securitate verificaţi, au fost reintruiţi cu privire la modul de executare a sarcinilor ce le revin, precum şi cu privire la modul de intervenţie şi sesizare în cazul unui eveniment.

 

 

 

Share With: