Windows va oferi suport pentru cheile de securitate FIDO2
Windows Hello va permite folosirea cheilor de securitate FIDO2.
Microsoft a dezvăluit că următoarea actualizare Windows 10 va aduce suportul pentru standardul FIDO 2.0, promițând o logare fără parolă pe orice dispozitiv Windows 10 al unei companii. Înainte, windows Hello putea fi folosit pentru a evita introducerea unei parole, dar noua îmbunătțire prommite să fie mai extinsă – se va putea folosi o cheie de securitate USB pentru o logare în Azure Active Directory, scrie engadget.com.
Microsoft a trecut de la permiterea folosirii tehnologiei FIDO în browser-ul Edge la o folosire la nivelul întregului sistem de operare.
Săptămâna trecută, standardul WebAuthn a fost lansat. După aceea, Yubico a introdus o nouă cheie de securitate creată pentru a funcționa cu standardele de autentificare FIDO2 și WebAuthn. Acum, Microsoft face și ea un pas prin suportul cheilor de securitate FIDO2 de către Windows Hello, scrie windowscentral.com.
Cheia de securitate USB FIDO2 poate fi testată prin intermediul Windows Technology Adoption Program, ce este unul limitat. Momentan Mircosoft oferă această opțiune doar companiilor. Astfel, anagajații companiilor pot folosi cheia de securitate a Yubico ca metodă de autentificare fără parolă. Aceste chei de autentificare se bazează pe chei criptografice publice foarte sigure.
WebAuthn a început să fie implementat în browser-ul Edge, Chrome și Mozilla Firefox, fiind folosit pentru a defini felul în care browserele oferă utilizatorilor autentificarea FIDO, scrie biometricupdate.com.