HomeStiriSecuritate ITTehnologia blockchain face ca hackerii de criptomonede să nu poată fi depistați
tehnologia-blockchain-face-ca-hackerii-de-criptomonede-sa-nu-poata-fi-depistati

Tehnologia blockchain face ca hackerii de criptomonede să nu poată fi depistați

tehnologia-blockchain-face-ca-hackerii-de-criptomonede-sa-nu-poata-fi-depistatiHackerii profită de ireversibilitatea tranzacțiilor bazate pe tehnologia blockchain și de erorile de codare de bază pentru a fura criptomonede.

Conform rezultatelor unui studiu lansat de EY în urma analizei a 372 de oferte inițiale de criptovalute (ICO) de la nivel global, investitorii se confruntă cu două riscuri semnificative. Primul ține de zona de reglementare: țări diferite au niveluri diferite de strictețe a reglementărilor pentru ICO-uri, fapt care generează vulnerabilități pe piață, scrie start-up.ro.

Drept urmare, cei interesați de activități ilegale în cadrul unei oferte ar putea să se îndrepte către jurisdicțiile în care autoritățile au o abordare mai relaxată față de ICO.

Al doilea risc este legat de furturile prin hacking: peste 10% din fondurile ICO se pierd sau sunt furate de hackeri (aproape 400 milioane de dolari americani).

Hackerii profită de ireversibilitatea tranzacțiilor bazate pe blockchain și de erorile de codare de bază, elemente care ar putea fi evitate, dacă aceste ICO-uri ar fi revizuite de dezvoltatori experimentați și de analiști de securitate cibernetică, scrie libertatea.ro.

Fondurile sunt deturnate prin adrese substitut de portofele electronice (phishing, hacking de site), prin accesarea de chei private şi furt de fonduri din portofele, sau prin hacking asupra burselor de schimb și portofelelor. Toate astea se adaugă pierderilor indirecte legate de riscurile reputaţionale ridicate pentru fondatorii proiectelor.

Pe piața circulă o gamă variată de criptovalute care pot fi utilizate în a disimula fondurile ilicite la tranzacționare. Acestea nu sunt ușor de urmărit pe piață, fiind construite pe baza unor protocoale menite să evite controalele şi având ca scop explicit atât ascunderea valorilor și a destinației fondurilor tranzacționate, cât și a identității celor care tranzacționează. Creativitatea celor implicați în astfel de activități acoperă moduri de operare din ce în ce mai complexe și ingenioase,” spune Simona Radu, Partener Asociat EY România, citată de forbes.ro.

 

 

 

Share With: