HomeStiriSecuritate Fizica15 – 22 NOIEMBRIE: Peste 400 de sancțiuni la Legea 333/2003 și H.G. 301/2012
15-22-noiembrie-peste-400-de-sanctiuni-la-legea-333-2003-si-h-g-301-2012

15 – 22 NOIEMBRIE: Peste 400 de sancțiuni la Legea 333/2003 și H.G. 301/2012

15-22-noiembrie-peste-400-de-sanctiuni-la-legea-333-2003-si-h-g-301-2012434 de sancțiuni aplicate la Legea 333/2003 și H.G. 301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, a căror valoare depășește 374.000 de lei.

În perioada 15 – 22 noiembrie 2017, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au desfășurat acţiuni pentru prevenirea și combaterea infracţiunilor contra patrimoniului și respectarea legislației din domeniul sistemelor de securitate privată, se precizează într-un comunicat al IGPR.

Polițiștii au îndrumat şi controlat prestatorii de servicii în domeniul sistemelor de alarmare și au verificat licenţele societăţilor specializate, dacă acestea au fost reînnoite sau dacă au fost actualizate regulamentele de organizare şi funcţionare.

În acest context, au fost organizate 369 de acțiuni, la care au participat 1.383 de polițiști, acțiuni în cadrul cărora au fost verificate 2.805 de obiective.

În urma controalelor effectuate, au fost constatate 6 infracțiuni, de comiterea cărora sunt bănuite 18 persoane.

De asemenea, pentru neregulile depistate, au fost aplicate 434 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășeste 374.000 de lei.

În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din județul Dolj, s-a constat că reprezentantul acesteia a instalat un sistem de alarmă împotriva efracției fără licență de funcționare în domeniu.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea de infracțiuni prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Polițiștii din Constanța au constat, în urma controlului efectuat la o firmă din județ, faptul că reprezentanții acesteia nu au implementat măsura dispusă de evaluator în analiza de risc la securitate fizică, nedotând unitatea cu seif certificat.

A fost aplicată o sancțiune contravențională la H.G. nr. 301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii din Neamț s-a constatat că un agent economic nu a luat măsuri de implementare a cerințelor minimale de securitate, în incinta barului funcționând 3 aparate slot-machine.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile H.G. nr.301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

O altă sancțiune contravențională la H.G. nr.301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor a fost aplicată administratorului unei firme din Galați după ce polițiștii au constatat că reprezentantul acesteia nu au consemnat în registrul special contractele în termen de 5 zile de la încheierea acestora.

Polițiștii din Prahova au constatat faptul că reprezentanții unei societăți comerciale nu au luat măsuri de organizare și funcționare a pazei obiectivului conform prevederilor legale. Aceștia ar fi modificat dispozitivul de pază prevăzut în planul de pază avizat de poliție, reducând numărul de posturi de pază, fără a întocmi act adițional și fără a obține avizul de specialitate al poliției. Firma a fost sancționată contravențional la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

 

 

 

Share With: