HomeStiriSecuritate FizicaVerificări pe linia pazei obiectivelor și sancțiuni
verificari-pe-linia-pazei-obiectivelor-si-sanctiuni

Verificări pe linia pazei obiectivelor și sancțiuni

verificari-pe-linia-pazei-obiectivelor-si-sanctiuniPolițiști din județul Vâlcea au acționat pentru prevenirea și combaterea furturilor din societăți comerciale și au aplicat sancțiuni la Legea nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012.

La data de 18 octombrie 2017, între orele 10.00 — 14.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au organizat și pus în aplicare o acțiune, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor de furt din patrimoniul societăților comerciale care dețin bunuri și/sau valori, pe raza județului Vâlcea.

Într-o singură zi, polițiștii au controlat 171 de unități economice și au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.200 de lei.

La acțiune au participat polițiști de ordine publică din întregul județ.

Acțiunea a avut ca scop:

modul de asigurare a bunurilor și valorilor deținute la nivelul unităților economice, indiferent de forma de organizare a acestora și natura capitalul social deținut, prin instalarea unor sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției;

verificarea modului de materializare a măsurilor stabilite de organele de poliție cu prilejul controalelor anterioare și aplicarea fermă de amenzi contravenționale unităților economice/administratorilor acestora, în situația neîndeplinirii măsurilor trasate cu ocazia controalelor anterioare;

verificarea funcționării sistemelor electronice de alarmare împotriva efracției și legalitatea instalării acestor sisteme;

verificarea respectării prevederilor legale privind organizarea pazei și protecției bunurilor și valorilor pe timpul manipulării, păstrării ori depozitării lor îndeosebi cu privire la angajarea și calificarea profesională a personalului destinat pazei umane, întocmirea planurilor de pază la nivelul entităților economice unde este instituită paza fizică și avizarea acestora de structurile de poliție competente teritorial;

instruirea agenților de securitate identificați în posturile de pază cu privire la obligațiile care decurg din consemnul particular și general al postului și celelalte prevederi legale cuprinse în Legea nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012;

testarea modului de reacție a echipajelor de intervenție din cadrul societăților specializate de pază și protecție pentru sistemele antiefracție instalate la obiectivele controlate și care sunt conectate la dispecerate de monitorizare a alarmelor;

verificarea întocmirii analizelor de risc la securitate fizică pentru unitățile economice care funcționează începând cu data de 16.06.2012 precum și a implementării măsurilor de securitate stabilite în cazul acelor unități la nivelul cărora au fost întocmite aceste analize de risc.

În cadrul acțiunii au fost verificate 171 de unități economice, dintre care 10 spații de cazare, 3 C.A.R. — uri, 4 bănci cooperatiste, 1 spațiu comercial cu suprafața mai mare de 500 de metri pătrați, 108 magazine mixte și 45 alte entități economice deținătoare de bunuri și/sau valori.

Polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.200 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și a H.G. nr. 301/2012 privind normele de aplicare a Legii 333/2003.

Polițiștii specializați pe linia sistemelor de securitate vor continua controalele pe linia respectării prevederilor Legii nr. 333/2003, de către prestatorii specializați și unităților economice.

Share With: