Verificări mai puțin stricte pentru pasagerii de pe aeroport ce transportă marihuana cu rețetă
Personalul de securitate de pe aeroporturile din Canada nu mai cheamă poliția de fiecare dată pentru a verifica pasagerii care au la ei marihuana prescrisă de medic.
Călătorii care au rețetă de la medic pentru marihuana din motive medicale, nu vor mai avea atâtea obstacole de trecut la punctele de scanare de pe aeroport datorită unei schimbări a politicii agenției responsabile de securitate, scrie thestar.com.
Canadian Air Transportation Security Authority (CATSA) a confirmat marți că poliția nu va mai fi chemată pentru pasagerii care au o rețetă pentru marihuana și transportă 150 de grame sau mai puțin.
Mathieu Larocque, un purtător de cuvânt al CATSA a precizat că această decizie a fost luată deoarece a crescut exponențial numărul de pasageri care trasportă marihuana din motive medicale. „Adaugă timp procesului de scanare, pentru a aștepta venirea polițistului și verificarea documentației și în majoritatea cazurilor documentația era validă.”
El a mai precizat că au existat plângeri din această cauză.
Purtătorul de cuvânt al CATSA a declarat că în ultimele șase luni, scanările de securitate au dus la chemarea poliției de 2.900 de ori, conform cbc.ca.
în anul fiscal 2012-2013 poliția a fost chemată pentru 128 de astfel de cazuri. Pasagerii s-au plâns că se simt ca niște infractori în timp ce așteaptă sosirea poliției la punctul de verificare a securității, iar unii dintre ei au precizat că au pierdut avionul din această cauză.