HomeStiriSecuritate ITDirectorul adjunct CERT-RO vorbește despre atacurile cibernetice ce au vizat firme din România
directorul-adjunct-cert-ro-vorbeste-despre-atacurile-cibernetice-ce-au-vizat-firme-din-romania

Directorul adjunct CERT-RO vorbește despre atacurile cibernetice ce au vizat firme din România

directorul-adjunct-cert-ro-vorbeste-despre-atacurile-cibernetice-ce-au-vizat-firme-din-romaniaMircea Grigoras, directorul adjunct al CERT-RO a precizat că, anul trecut, au existat în România atacuri informatice ţintite împotriva unor companii ce au cauzat prejudicii de până la 5 milioane de euro.

Mai multe companii din România au fost victime ale unor atacuri informatice ţintite iar în unul dintre cazuri prejudiciul (suma de bani cerută de atacatori – n. red.) a fost de 5 milioane de euro, a declarat Mircea Grigoraş, director general adjunct al Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică din România (CERT-RO) în cadrul unei conferinţe organizate de compania Microsoft România despre noua legislaţie europeană privind datele personale (Regulamentul european privind protectia datelor), scrie zf.ro.

Au fost companii atacate, sunt 3 atacuri de care ştim, unul cu un prejudiciu de 5 milioane de euro, altul cu un prejudiciu de 200.000 de euro, şi un altul cu un prejudiciu de 30.000 de euro”, a spus Grigoraş.

Ulterior semnalarii acestei situatii catre CERT-RO i-am indrumat catre organele de urmarire penala, carora le-am pus la dispozitie informatiile pe care noi am putut sa le strangem din resursele noastre sau din resurse publice, iar investigatiile au fost preluate de catre organele de urmarire penala asa cum spune legislatia. Au fost trei companii din domenii separate de activitate, dar mai multe detalii nu va pot oferi deoarece cazuri sunt investigate“, a mai precizat Mircea Grigoras, citat de hotnews.ro.

Romania nu este cu siguranta o zona care sa fie ferita de atacurile statale. Da, exista atacuri statale indreptate impotriva institutiilor din Romania, dar aceste atacuri sunt mult mai discrete pentru ca scopul atacatorilor este de a obtine informatii si de a pastra acel acces in cadrul infrastructurii compromise. Prin urmare aceste atacuri sunt foarte greu de detectat si din acest motiv ele reprezinta o provocare pentru toate institutiile, nu doar pentru CERT-RO si pentru cele din domeniul securitatii cibernetice“, a mai precizat pentru HotNews.ro oficialul CERT-RO.

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT) a colectat şi procesat peste 110 milioane de de alerte de securitate cibernetică anul trecut, iar în primele şase luni ale acestui an, numărul lor a depăşit 72 de milioane, conform capital.ro.

Numărul atacurilor cibernetice care vizează ţara noastră este în creştere, iar “conform cadrului legal existent, CERT-RO, şi nici o altă instituţie de stat sau companie privată, nu poate impune măsuri prin care să oblige proprietarii de infrastructuri informatice să îşi securizeze sistemele sau să notifice incidentele. În aceste condiţii, deşi informăm cu privire la pericolele care apar în spaţiul cibernetic, responsabilitatea de a-şi asigura securitatea aparţine deţinătorilor de infrastructuri cibernetice,” se arată în raportul CERT-RO.

38,72% (2,92 mil.) din totalul IP-urilor unice alocate spaţiului cibernetic naţional au fost implicate în cel puţin o alertă de securitate cibernetică.

 

 

 

Share With: