HomeStiriSecuritate FizicaPoilițiștii continuă controalele la obiectivele asigurate cu pază
poilitistii-continua-controalele-la-obiectivele-asigurate-cu-paza

Poilițiștii continuă controalele la obiectivele asigurate cu pază

poilitistii-continua-controalele-la-obiectivele-asigurate-cu-pazaPolițiștii din județul Tulcea continuă acțiunile de verificare a respectării prevederilor Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

În noaptea de 17 spre 18 septembrie 2017, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat o acțiune pe raza județului Tulcea, având ca scop prevenirea săvârșirii faptelor antisociale îndreptate împotriva persoanelor ori bunurilor, se precizează într-un comunicat al IPJ Tulcea.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au efectuat controale în vederea verificării modului de respectare a prevederilor Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, respectarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

În urma controalelor efectuate la obiectivele asigurate cu dispozitiv de pază umană, unități de alimentație publică și a echipajelor de intervenție a societăților de pază și protecție, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18.600 de lei.

Polițiștii vor continua astfel de acțiuni de prevenire a faptelor antisociale.

 

 

 

Share With: