Administratorul unei societăți comerciale, amendat pentru lipsa securității
Administratorul unei societăți comerciale din județul Iași a fost amendat de polițiști, întrucât au descoperit mai multe nereguli printre care se numără și lipsa cerinţele minimale de securitate.
În noaptea de 10 spre 11.06.2017, polițiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Leţcani au acționat pentru combaterea accidentelor rutiere şi altor nereguli la regimul circulaţiei pe drumurile publice și pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică corespunzător, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Iași.
Au fost legitimate 65 de persoane, verificați 4 agenți economici și controlate 29 de autovehicule.
De asemenea, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 67.440 de lei, dintre care 32 conform Legii nr. 61/1991, 10 conform O.U.G. nr. 195/2002, 3 conform O.U.G. nr. 28/1999, 1 conform O.U.G. nr. 54/2016, 1 conform Legii nr. 15/2016, 2 conform H.G. nr. 301/2012 și 1 conform Legii nr. 8/1996.
Un bărbat de 61 de ani, din municipiul Iaşi, administrator al unei societăți comerciale, din comuna Dumeşti, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuatum de 15.000 lei, întrucât nu avea întocmită analiza de risc la securitatea fizică şi nu întrunea cerinţele minimale de securitate, iar unitatea nu dispunea de seif de depozitare a valorilor.