HomeStiriSecuritate ITExperții în securitate cibernetică pierd timp rezolvând probleme care nu țin de securitate
expertii-in-securitate-cibernetica-pierd-timp-rezolvand-probleme-care-nu-tin-de-securitate

Experții în securitate cibernetică pierd timp rezolvând probleme care nu țin de securitate

expertii-in-securitate-cibernetica-pierd-timp-rezolvand-probleme-care-nu-tin-de-securitateUn studiu a descoperit că 83% dintre experții în securitate pierd timp prețios rezolvând probleme ale colegilor care nu țin de securitate cibernetică.

Personalul de securitate din multe organizații pierde timp în fiecare săptămână ajutând colegii să rezolve probleme IT generale, ceea ce pe termen lung duce la pierderi de zeci de mii de dolari anual, scrie bleepingcomputer.com.

Aceasta este concluzia unei cercetări la care au participat peste 350 de profesioniști în securitate. Cercetarea a fost realizată de către Firemon, o companie care furnizează servicii de administrare a politicilor de securitate a rețelei.

Conform sondajului, 82% dintre respondenți au spus că își ajută colegii să rezolve probleme care nu sunt legate de securitatea IT în fiecare săptămână. Mai exact 80% din cei 83% au spus că au petrecut cel puțin o oră ajutându-și colegii să rezolve probleme IT generale.

Acest fenomen are loc deoarece profesioniștii din securitate sunt de multe ori confundați cu administratorii de sisteme. În realitate profesioniștii în securitate au parte de un proces de pregătire mai lung și mai complex, în principal deoarece trebuie să se ocupe de probleme foarte specializate și sensibile. Ca atare, salariile lor sunt mult mai mari ca ale unui angajat obișnuit din domeniul IT care trebuie să rezolve problemele tehnice.

Dacă un profesionist în securitate pierde o oră pe săptămână rezolvând probleme ce nu țin de securitate, asta înseamnă că organizația îi irosește talentele și își pierde banii.

Michael Callahan, CMO al FireMon a spus că profesioniștii din securitatea IT se confruntă cu o complexitate crescută, cu o lipsă de abilități și cu menținerea progreselor și investițiilor în tehnologie, dar colegii lor se așteaptă să îi ajute să rezolve problemele personale legate de domeniul IT, scrie fudzilla.com.

Din fericire, în ceea ce privește numărul de proiecte și sarcini, există soluții inteligente de automatizare care ajută personalul din departamentul IT în munca de zi cu zi, ca administrarea infrastructurii și riscului rețelei, spune Callahan.

 

 

 

Share With: