Sancțiuni la Legea 333/2003 în urma unor verificări
Polițiștii de ordine publică au verificat asigurarea cu pază a obiectivelor economice din județul Prahova și au aplicat sancțiuni în valoare de 15.400 de lei.
Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică — Compartimentul Sisteme de Securitate, au definitivat controalele efectuate împreună cu agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, privind verificarea modului de asigurare a pazei obiectivelor de pe raza județului Prahova, conform legislației în domeniu, se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, citat de Agerpres.
Astfel, au fost verificate șase obiective, au fost controlați 14 agenți de securitate, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.400 lei.
Polițiștii specializați în sisteme de pază, în urma controalelor efectate la 4 obiective economice asigurate cu pază de către personalul aceleiași firme specializate, cu sediul în municipiul București, au aplicat 5 sancțiuni contravenționale pentru diverse încălcări ale legislației în domeniu, astfel:
amendă în valoare de 2.000 de lei pentru menținerea în activitate a unui agent care nu era atestat, conform legii;
amendă în valoare de 5.000 de lei pentru lipsa evidențierii în documentele legale a unor activități ale serviciului de pază;
amendă în valoare de 2.000 de lei pentru că planul de pază nu era avizat de poliție, conform legii;
câte 100 de lei amendă pentru doi agenți de pază care nu au efectuat controlul asupra serviciului desfășurat de personalul în subordine.