Peste 600 de milioande de dipozitive cu autentificare biometrică până în 2021
Conform unui nou studiu realizat de Juniper Research, autentificarea biometrică pe dispozitive mobile este pregătită să treacă de la stadiul de doar amprente și să susțină diferiți identificatori în următorii ani.
Compania a spus că recunoașterea facială și recunoașterea vocii, în special, vor deveni din ce în ce mai mult parte din viețile consumatorilor pe măsură ce se așteaptă să fine instalate pe aproximativ 190 de milioane de dispozitive în 2016, inclusiv smartphone și dispozitive de purtat, înainte să trecă de 600 de milioane de dispozitive până în 2021, scrie securityinfowatch.com.
Noul Raport, Mobile Biometrics: Consumer Markets, Opportunities & Forecasts 2016-2021, a descoperit că cererea din partea companiilor pentru metode care se bazează mai mult sau mai puțin pe hardware va crește profilul în special pentru amprenta vocală și soluții de recunoaștere facială în următorii cinci ani.
Conform Juniper, aceste tehnologii sunt mai ușor de implementat decât cea a amprentelor, deoarece nu au nevoie de un hardware dedicat și astfel va aduce securitatea biometrică în fața unui nou public în piețe cu smartphone mai puțin performante, iar amprentele vor rămâne cele mai răspândite.
Studiul a aflat și că informațiile biometrice vor începe să fie folosite pentru verificare în loc de identificare, datorită nevoii crescute de securitate pentru informația biometrică, scrie biometricupdate.com.
În acest caz informația biometrică este stocată și aprobată pe dispozitiv și o aletă este trimisă serviciului, decât să fie trimisă informația biometrică și comparată cu o înregistrare stocată la distanță.
„În timp ce informațiile biometrice oferă o cantitate mai mare de securitate și confort, au nevoie de un nivel mai mare de protecție,” spune cercetătorul și autor al raportului, James Moar. „Stabilirea celor mai bune practici pentru stocarea și transmiterea noilor inofmații biometrice va fi importantă pentru asigurarea controlului consumului și al securității celor mai personale informații.”