HomeStiriSecuritate FizicaAngajat al unei firme de pază, bătut de trei bărbați
angajat-al-unei-firme-de-paza-batut-de-trei-barbati

Angajat al unei firme de pază, bătut de trei bărbați

angajat-al-unei-firme-de-paza-batut-de-trei-barbatiUn angajat al unei firme de pază care se deplasa spre locul de muncă cu un moped a fost oprit și lovit de trei bărbați, iar unul dintre aceștia a fugit cu mopedul.

La data de 31 iulie, în jurul orei 08.38, polițiștii orașului Moldova Nouă au fost sesizați de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că trei persoane l-au lovit și deposedat de mopedul cu care se îndrepta spre locul de muncă, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Caraș-Severin.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Moldova Nouă, angajat al unei firme de pază, în timp ce se deplasa cu un moped pe strada Uzinelor din Moldova Nouă, în dreptul porții de acces într-o societate comercială, a fost oprit și lovit de 3 bărbați. Unul dintre aceștia s-a urcat pe moped si a plecat spre localitatea Coronini dar după aproximativ 15 m, din cauza stării de ebrietate în care se afla, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.

Polițiștii i-au identificat pe cei trei bărbați, toți fiind din Moldova Nouă.

Doi dintre aceștia, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul fără permis și refuzul recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 

 

 

Share With: