Utilizatorii Lenovo, sfătuiți să dezinstaleze Accelerator din cauza unui risc de securitate
Lenovo își sfătuiește utilizatorii de Laptop-uri și PC-uri care au instalat Windows 10 să dezinstaleze aplicația Accelerator, care este preinstalată pe aceste dispozitive.
Compania a dezvăluit că actualizarea automată a software-ului este vulnerabilă la atacurile hackerilor precum și la atacurile de tip man-in-the-middle, scrie techtimes.com.
Câteva laptopu-uri și PC-uri sunt susceptibile la acest tip de atac care le oferă atacatorilor posibilitatea să instaleze malware sau să deturneze dispozitivele.
De accea este recomandată dezinstalearea aplicației Accelerator.
„Vulnerabilitatea constă în dispozitivul de actualizare unde server-ul Lenovo trebuie să identifice actualizările disponibile. Lenovo recomandă clienților dezinstalarea Lenovo Accelerator Application,” a declarat compania.
Sfatul companiei a fost publicat pe 31 mai, în aceeași zi în care cercetătorii de la Duo Security au dezvăluit un studiu detaliat al câtorva actualizări pentru drivere care sunt automate pentru laptopurile HP, Lenovo, Asus, Acer și Dell.
Lenovo a luat ca măsură dezinstalarea completă a aplicației Accelerator în locul reparării ei cu o actualizare. Compania le cere acum utilizatorilor să o dezinstaleze complet.