Agent de paza, trantit la pamant de un hot
Politistii l-au arestat pe tanarul care a sustras produse din societate prin evitarea caselor de marcat și a îmbrâncit agenții de pază de la o societate din Brăila.
Un tânăr s-a încăierat cu agenţii de pază de la un supermarket din Piaţa Microhală, asta după ce a luat produse de pe raft şi vroia să plece fără să plătească. Un paznic a fost trântit la pământ. După câteva zile de la comiterea faptei, autorul a fost prins de poliţişti şi a ajuns în spatele gratiilor scrie obiectivbr.ro.
Astfel, în ziua de 27 februarie, la ora 10.20, Ştefan C., în timp ce efectua serviciul de pază la supermarket, în Piaţa Microhală, a surprins un tânăr necunoscut care a sustras produse din societate şi evita casele de marcat. “Încercând să-l oprească, tânărul l-a îmbrâncit şi a căzut pe sol, lovindu-se în zona genunchiului drept şi a antebraţului mâinii stângi, fiind transportat şi internat la spital, pentru îngrijiri medicale, fiindu-i necesare pentru vindecare 30-40 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, şi colega agentului de pază a fost îmbrâncită de tânăr, provocându-i leziuni care necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale”, a precizat insp. principal Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, în ziua de 2 martie, a fost identificat hoțul( în vârstă de 20 de ani), din comuna Gropeni, bănuit de comiterea acestei infracţiuni de tâlhărie. Brăileanul a fost reţinut pe ordonanţă şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. În ziua de 3 martie, acesta a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.