Sanctiuni de 447.864 de lei pentru nerespectarea legislatiei privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor
Polițiștii au verificat la nivel național paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia personalului unităţilor economice care manipulează şi depozitează valori însemnate, ori transportă valori monetare.
Polițiștii Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au coordonat o acțiune desfășurată, la nivel național, pentru verificarea legislației privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor.
Polițiștii au verificat 12.095 de unități ce desfășoară activități în domeniu, 4.811 de spații de depozitare, precum și 1.486 de transporturi de valori, fiind aplicate 1.279 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.687.419 de lei.
În perioada 2 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, poliţiştii structurilor de ordine publică au desfăşurat controale și verificări privind respectarea prevederilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia personalului unităţilor economice care manipulează şi depozitează valori însemnate, ori transportă valori monetare.
În cadrul acțiunilor desfășurate, a fost verificat modul de respectare a reglementărilor legale privind organizarea şi realizarea pazei şi protecţiei bunurilor şi valorilor pe timpul manipulării, păstrării ori depozitării acestora.
De asemenea, au fost efectuate controale la societăţilor care realizează transportul de valori, precum și pentru reducerea riscului producerii unor infracţiuni grave asupra persoanelor care efectuează operaţiuni cu valori monetare sau a personalului de pază şi protecţie.
Astfel, în perioada mai sus amintită, poliţiştii au verificat 12.095 de unități ce desfășoară activități în domeniul menționat, 4.811 spații de depozitare, precum și 1.486 de transporturi de valori.
În urma acestor verificări, în 1.342 de cazuri au fost constatate deficiențe privitoare la locurile de depozitare.
Dintre acestea, în 427 de cazuri a fost constatată lipsa unor sisteme mecanofizice, în 559 de cazuri lipsa sistemelor electronice de securitate, iar 356 de sisteme erau neasigurate cu pază.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au aplicat 1.125 de sancțiuni contravenționale, dintre care 270 prestatorilor de servicii și 855 conducătorilor de unități.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 1.239.555 de lei.
Controalele efectuate de poliţiştii pe linia transportului de valori au urmărit, cu predilecție, prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului societăţilor vizate.
De asemenea, au vizat modalitatea de organizare şi executare a transportului de valori cu respectarea prevederilor legale incidente, respectiv colectarea şi transportul numerarului cu autoturisme amenajate şi personal însoţitor înarmat, precum şi asigurarea protecţiei locurilor de depozitare a valorilor cu respectarea minimă a cerinţelor de securitate.
În urma celor aproape 1.500 de verificări efectuate asupra unor transporturi de valori, în 214 cazuri au fost constatate deficiențe.
Astfel au fost constatate 40 de cazuri de lipsă a planului de pază al transportului vizat, 44 de cazuri de nerespectare a consemnelor, 19 cazuri de utilizare a unor autovehicule neamenajate, 38 de cazuri de lipsă a personalului de pază înarmat, 11 cazuri de lipsă a monitorizării mijloacelor de transport, precum și alte 62 de deficiențe.
În urma deficiențelor identificate, au fost aplicate 154 de sancțiuni contravenționale, dintre care 93 prestatorilor și 61 conducătorilor de unități.
Valoarea totală a contravențiilor aplicate se ridică la 447.864 de lei.