Agenti de paza, prinsi dormind la locul de munca
Tot mai mulți angajați ai firmelor de pază și protecție sunt sancționați după ce sunt surprinși dormind sau fără echipament specific la locul de muncă.
Polițiștii din Iași au organizat o serie de verificări privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor. Astfel, au fost controlate 45 unități comerciale, au fost verificați 47 paznici și au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.100 lei, scrie bzi.ro
În total, au fost amendați trei agenți de pază, iar în cadrul acțiunii, politiștii au desfășurat activități de patrulare pe trasee unde sunt amplasate case de schimb valutar și amanet, supermarketuri, bancomate sau agenții loto.
De exemplu, a fost sancționată, conform HG 301 din 2012, cu suma de 5.000 lei, o societate de pază, deoarece a intervenit la starea de panică generată la o unitate comercială din munincipiul Iași, fără a avea dispeceratul de monitorizare a alarmelor avizat de Poliția Română.
De asemenea, a fost sancționat un agent de pază de 59 de ani, conform prevederilor Legii 333 din 2003, cu amenda de 100 lei, deoarece a fost depistat dormind în cabina de pază a unității, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.