O divizie a NICE Systems va fi preluata de alta companie
Divizia cibernetică și de informații a NICE Systems a fost procurată de Elbit Systems pentru suma de 157,9 milioane de dolari.
Divizia cibernetică și de informații a companiei NICE Systems oferă soluții care ajută autoritățile guvernamentale și serviciile de informații să creeze tehnologii de comunicare.
Divizia companiei va fi achiziționată de către CYBERBIT LTD, firmă subsidiară a Elbit Systems, mutarea făcând parte din strategia companiei de a-și consolida poziția pe piața de securitate cibernetică. CYBERBIT se va concentra pe piețele emergente guvernamentale și ale ciberneticii comerciale, folosindu-se de tehnologia și experiența Elbit Systems.
,,Procurarea diviziei cibernetice a NICE este un pas important al strategiei noastre de a aduce Elbit Systems în poziția de lider global. NICE este un jucător global în industria informațiilor cibernetice, iar activitățile și capacitățile sale de afaceri sunt complementare cu ale noastre. Achiziția ne va permite să le oferim clienților cele mai bune soluții cibernetice end-to-end de pe piață”, a spus Bezhalel Machlis, președinte Elbit Systems.