Agent de paza, mort dupa ce a fost injunghiat la metrou
Un agent de pază care a fost înjunghiat, duminică dimineaţă, la staţia de metrou “Eroii Revoluţiei”, a murit în urma leziunilor foarte grave.
Odată dus la spital, reprezentanţii Spitalului Bagdasar Arseni au declarat că starea pacientului este foarte gravă, acesta fiind adus în stop cardio-respirator şi resuscitat. Ulterior, pacientul a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Bărbatul a avut leziuni foarte grave la mai multe organe, fiindu-i secţionate colonul şi duodenul. De asemenea, medicii au suspectat o secţiune de aortă, informează Mediafax.
În ciuda intervenţiei medicilor, bărbatul a murit. Mama suspectului este în stare de şoc. Poliţiştii vor să stabilească dacă suspectul suferă de tulburări psihice. Dacă va fi găsit vinovat de crimă bărbatul riscă 25 de ani de închisoare, transmite TVR.
Potrivit anchetatorilor, victima era agent de pază, iar sâmbătă seară a avut o altercaţie cu un individ care voia să intre în parcul Carol, închis pe perioada nopţii. Paznicul a refuzat să îi permită accesul, iar bărbatul, supărat, l-a aşteptat să iasă din tură, l-a urmărit şi l-a atacat la metrou.
Potrivit unor surse din Poliţie, incidentul a avut loc la ora 7.00, pe scările de acces.