HomeStiriBusiness & TehnologieSUA cere companiilor sa impartaseasca mai multe date
data

SUA cere companiilor sa impartaseasca mai multe date

dataPreședintele american, Barack Obama, a sugerat firmelor tehnologice private să împărtășească mai multe date cu Guvernul, pentru a combate infracțiunile cibernetice.

,,Trebuie să lucrăm împreună mai mult ca niciodată”, a spus președintele american în cadrul unui summit despre securitatea cibernetică, susținut în Sillicon Valley. Problema a devenit o prioritate a Casei Albe de la atacul care a avut loc asupra serverelor Sony Pictures, la sfârșitul anului 2014, însă firmele tehnologice gigant sunt îngrijorate de supravegherea guvernamentală, scrie BBC.

Executivii companiilor Google, Yahoo și Facebook au refuzat invitațiile la summit, relația dintre companii și Guvernul american devenind încordate după dezvăluirea practicilor de supraveghere a agențiilor de informații, făcută de Edward Snowden.

Obama susține crearea unei organizații pentru împărtășirea și analiza informațiilor pentru a ajuta companiile și guvernul să obțină date despre amenințări potențiale. Potrivit planurilor, este necesară dezvoltarea unor standarde comune pentru ca organizațiile să asigure protecția libertăților civile. Președintele american a lansat și o agenție care să coordoneze analiza amenințărilor cibernetice.

,,Guvernul nu poate face aceste lucruri singur, însă nici sectorul privat nu poate, deoarece Guvernul are informații despre cele mai noi amenințări”, a spus Barack Obama.

Totuși, un analist din domeniul securității cibernetice susține că propunerile întâmpină rezistență din partea Congresului american și a companiilor tehnologice mari. ,,După dezvăluirile lui Snowden, companiile consideră că deja au fost agresate de către guvern și nu au nimic de obținut de pe urma susținerii publice a acestor propuneri”, a spus Ben Desjardins, director soluții de securitate în cadrul firmei Radware.

Președintele Obama transmite un mesaj pentru colaborare incluzivă pentru a combate amenințările cibernetice, printr-o abordare coordonată de autorități, însă care poate părea sensibilă companiilor. Absența executivilor celor mai mari companii de la summit indică faptul că există o diviziune adâncă între companii și Casa Albă. Companiile nu se pot alia ușor cu o administrație a cărei reputație a fost pătate de către dezvăluirile lui Edward Snowden, argumentează Desjardins.

De peste 18 luni, giganții tehnologici încearcă să redobânească încrederea utilizatorilor și vor să se ferească de spionii oficiali ca și de hackeri. Reprezentanții Casei Albe susțin că infracțiunile cibernetice reprezintă o amenințare la adresa securitaățiie națională mai mare decât terorismul, însă tensiunile dintre companii și autorități nu par a se diminua.

Măsurile pentru securitate cibernetică ale lui Barack Obama vin în urma eforturilor susține de premierul britanic David Cameron, care a spus că formele de comunicare care se opun măsurilor de supraveghere nu ar trebui să fie permise. Comentariile sale au fost interpretate ca fiind un atac direct asupra comunicațiilor criptate, precum FaceTime de la Apple sau Skype, de la Microsoft.

Recent, America și China au adoptat posturi agresive una față de cealaltă, în materie de securitate cibernetică, după ce Statele Unite ale Americii a lansat mai multe acuzații față de poporul chinez legate de breșe de securitate.

Autoritățile franceze și-au îmbunătățit eforturile de securitate, după ce au susținut că au detectat încercări de lansare a atacurilor cibernetice, în urma atacurilor teroriste de la Paris. De asemenea, guvernul olandez a fost victima unui atac distributed denial-of-service (DDoS), care a doborât mai multe site-uri, prin aglomerarea traficului acestora.

 

 

 

Share With: