Tehnologia ANPR ar putea elimina nevoia barierelor in parcari
Un nou raport IHS susține că tehnologia ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare) va înlocui barierele în structurile de parcare automată.
Datorită faptului că din ce în ce mai multe orașe adoptă camere ANPR și software care elimină problemele legate de plata biletelor și securitatea locurilor de parcare, ideea înlocuirii vechilor măsuri de securitate cu tehnologie ANRP începe să aibă popularitate pe această piață, susține Justin Siller, reprezentant IHS.
Parcarea cu flux liber poate folosi tehnologia ANPR pentru a scana plăcile de înmatriculare ale mașinilor atunci când intră și ies dintr-o clădire. Acest lucru oferi beneficii reale operatorilor de parcare și clienților, una dintre acestea fiind că se pot elimina blocajele de la intrări și ieșiri, a explicat reprezentantul IHS.
Potrivit Security InfoWatch, aceste blocaje reprezintă o adevărată frustrare pentru clienți, deoarece este nevoie să se aștepte foarte mult pentru a intra sau a ieși dintr-o clădire. Cu noua tehnologie, șoferii nu ar mai fi nevoiți să aștepte să primească un bilet atunci când ar intra și ar putea conduce direct către locul de parcare. Atunci când au nevoie să iasă, plata deja ar fi realizată, iar acest lucru permite șoferilor să plece fără a mai fi nevoie de a se opri pentru a plăti. Tehnologia ar elimina nevoia barierelor și a stațiilor de plată de la punctele de intrare și ieșire.
Conform reprezentantului IHS, un alt beneficiu este faptul că nu ar mai fi necesare foarte multe benzi de circulație, care pot fi costisitoare atunci când sunt construite. Cu acces mai rapid, ar fi necesare mai puține benzi, iar spațiul suplimentar ar putea fi folosit pentru mai multe locuri de parcare, fapt care creează posibilitatea unor costuri mai mici și venituri mai mari pentru proprietarii loturilor de parcare.
Argumentul final al lui Siller este faptul că parcarea fără bariere este convenabilă pentru clienți. Structurile de parcare au nevoie de un mod de a se distinge, prin implementarea unor tehnologii care le pot aduce clienți noi și îi pot reține și pe cei curenți. Reducerea sau eliminarea timpului de așteptare înseamnă un serviciu mai bun pentru clienți, fapt care îi poate mulțumi. Operatorii pot crea și abonamente pentru clienți, prin asocierea unui card de credit cu un număr de înmatriculare. Acești clienți nu ar mai fi îngrijorați de plata atunci când ar parca.
În prezent, principalul obstacol pentru acceptarea parcării cu flux liber este reprezentat de prețurile echipamentelor ANPR și posibilitatea pierderii de venituri. Parcările care utilizează camere ANPR au instalate, în general, soluții ieftine, deoarece există bariere. Mașinile trebuie să oprească la intrări și ieșiri, iar soluțiile au destul timp pentru a scana, a citi și a produce o imagine a numărului de înmatriculare. Dacă barierele ar fi eliminate, mașinile aflate în mișcare nu ar putea fi scanate, iar pentru asta ar fi nevoie de produse mai bune și mai scumpe.
Evitarea plății este o altă problemă, deoarece utilizatorii ar putea să plece fără să plătească. Pentru aceste cazuri, operatorii pot înregistra numărul de înmatriculare și individul care a plătit nu ar mai putea intra în parcare cu aceeași mașină. Astfel, problema s-ar limita doar la utilizatorii unici.
Soluția furnizorilor de echipament ANPR este să educe utilizatorii despre costul total al sistemelor tradiționale de parcare. Tehnologia ANPR elimină nevoia de a cumpăra echipament tradițional, iar opțiunea de parcare în flux liber ar deveni accesibilă. Dacă sunt luate în calcul și beneficiile oferite clienților, piața s-ar putea schimba rapid.
Deși nu este probabil ca acest trend să aibă loc în termen scurt, IHS susține într-un raport că tehnologia va crește în popularitate în următorii cinci ani. Acest lucru se va întâmpla deoarece utilizatorii vor recunoaște beneficiile, iar producătorii vor promova soluția ca o alternativă pentru sistemele tradiționale folosite în prezent, se arată în raportul World Market for ANPR and Detection Sensors.