Politia Transporturi, sanctiuni la Legea 333/2003
Poliţiştii au aplicat peste 370 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei. Cinci dintre ele au vizat Legea 333/2003.
În perioada 28 noiembrie-4 decembrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, 839 poliţiştii din cadrul structurilor de poliţie transporturi au acţionat în zonele staţiilor, a triajelor de cale ferată şi în trenurile de călători, pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cerşetoriei, comerţului ambulant, precum şi a călătoriilor frauduloase.
În urma controalelor efectuate, poliţiştii au depistat 15 infracţiuni, 2 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, precum şi 6 persoane urmărite în temeiul legii. De asemenea, au aplicat 374 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 59.375 de lei, dintre care 233 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 10 la Legea nr. 12/1990, pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 61 la H.G. nr. 203/1994 (norme privind transporturile pe căile ferate române), 5 la Legea 333/2003 (privind paza obiectivelor şi a valorilor) şi 65 la alte acte normative. Totodată, au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 9.755 de lei.
Pe parcursul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 29 de minori lipsiţi de supraveghere, care au fost încredinţaţi aparţinătorilor. De asemenea, au fost identificați 1.338 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare totală de 20.118 de lei.