Arestari in cazul falsificatorilor de bani de la Oradea
Presupuşii capi ai grupării mafiote ce tipărea euro falşi la Oradea au fost arestaţi pentru 29 de zile. Este vorba despre doi români şi un italian.
Procurorii spun că banii falsificaţi ajungeau în Italia, în mâinile mafiei napoletane, dar iau în calcul şi varianta în care o parte dintre bancnotele false ar fi intrat pe piaţa din România. De cealaltă parte, presupuşii mafioţi au negat toate acuzaţiile care li se aduc. Doi dintre ei admit doar că ar fi transportat mai multe cutii cu bani care urmau să fie incendiaţi, transmite Digi24.
Procurorii spun că cele 30 de milioane de euro găsite la Oradea reprezintă cea mai mare captură de bani falşi făcută vreodată în România.
„Din cei trei inculpaţi, faţă de cele trei acuzaţii, nu sunt recunoscute niciuna, pentru că se vorbeşte de aderare şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori şi monede. Fiul, respectiv cumnata italianului care a fost prins în Italia cu acea sumă de bani presupusă a fi contrafăcută au arătat în concret ceea ce au făcut: în fapt, au mutat nişte cutii de la un imobil în acea fabrică, unde s-a incendiat o parte din acele bancnote”, a declarat Răzvan Doseanu, avocatul inculpatului italian.
17 milioane de euro falşi au fost confiscați la Oradea şi reprezintă cea mai mare captură de bani falşi făcută vreodată în România. Poliţiştii şi procurorii DIICOT au găsit banii într-un depozit, unde se aflau şi două maşini de tipărit bancnote de 50 şi de 100 de euro. Şi tot acolo fuseseră arse bancnote însumând 2 milioane şi jumătate de euro. 90.000 de euro au fost găsiţi la groapa de gunoi a oraşului. Alte 13 milioane au fost confiscate în Italia. Toţi aceşti bani falşi urmau să finanţeze acţiunile unei grupări mafiote din Napoli.