HomeStiriSecuritate FizicaMăsuri de sprijin pentru angajații din structurile M.A.I.
mai

Măsuri de sprijin pentru angajații din structurile M.A.I.

maiMinistrul Afacerilor Interne a aprobat Ordinul privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar, precum şi familiilor personalului militar rănit sau decedat în misiune.

 

Decizia viceprim-ministrului Gabriel Oprea reprezintă o recunoaștere a meritelor angajaților militari din Ministerul Afacerilor Interne răniți sau decedați în misiune. Potrivit acestui Ordin, pompierii, jandarmii și angajații Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. încadrați într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, pot fi menţinuți în activitate în funcţii militare ori civile, în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, copiii aflaţi în întreţinerea personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau decedați în misiune vor putea fi admiși în instituţiile de învăţământ ale M.A.I.

Ordinul mai prevede că soțul/soția ori copiii militarilor decedați sau încadrați într-un grad de invaliditate pot fi numiţi în funcţii militare ori civile fără susţinerea unui examen sau concurs, în unităţi ale M.A.I., în funcție de studii și experiență.

Anterior acestei măsuri, în cursul lunii martie a acestui an, viceprim-ministrul pentru securitate națională a aprobat un Ordin prin care se prevăd aceleași măsuri de sprijin pentru polițiști și familiile lor.

Share With: