HomeStiriBusiness & TehnologieMirtle, noua inovatie in campul detectoarelor de arme
arma

Mirtle, noua inovatie in campul detectoarelor de arme

 

armaCercetătorii britanici au creat un scanner care poate detecta arme de foc din plastic făcute la imprimante 3D, care trec de detectoarele convenționale.

 

Radio Physics Solutions (RPS) a dezvoltat un scanner care poate detecta arme de foc din plastic, scoase la imprimante 3D, în contextul în care acestea au devenit o amenințare de securitate pentru organizatorii de evenimente, deoarece trec de metodele convenționale de detectare a armelor, scrie Forbes.

Tehnologia a stârnit și interesul investitorilor, iar RPS a obținut 700 de mii de euro prin platforma SyndicateRoom. RPS este o companie britanică de securitate cibernetică, specializată în crearea dispozitivelor care folosesc frecvențe radio foarte înalte pentru a vedea prin obstacole.

Numele detectorului este Mirtle (Millimeter Radar Threat Level Evaluation), și poate detecta o armă de plastic făcută pe o imprimantă 3D în câteva secunde, pe o rază de 25 de metri. În prezent, eficiența acestuia este testată de armata americană, în probe de detectare a dispozitivelor explozibile purtate de potențialii atentatori sinucigași.

 

 

 

Share With: