Dronele pot fura datele confidentiale din telefon
Funcționalitățile unei drone sunt diverse, iar cea mai nouă presupune folosirea acesteia pentru a spiona oameni și pentru furtul informațiilor din telefoane.
O dronă capabilă să intercepteze telefoanele cu conexiunea Wi-Fi pornită și să fure datele confidențiale a fost testată în Londra. Datele furate pot fi diverse parole aflate în telefon sau locul în care se află un individ. Proiectul va fi prezentat la evenimentul Black Hat Asia, dedicat securității cibernetice, relatează CNN.
Drona a fost denumită ,,Snoopy”. Dispozitivul se poate folosi de ,,strigătul” unui mobil care caută conexiune Wi-Fi. Glen Wilkinson, expert în securitate la Sensepost, spune că telefonul va detecta rețelele wi-fi la fel cum un individ caută pe cineva prin strigăt. Drona va trimite spre dispozitiv un semnal care imită rețeaua Wi-Fi și să va conecta la acesta. Din acel moment, ea va cerceta datele dispozitivului și le va copia, scrie Adevărul.ro
În cadrul testului efectuat de creatorii dronei și CNN, au fost preluate coordonate GPS și parole pentru Amazon, Paypal sau Yahoo de la 150 de utlizatori. Potrivit Electronic Frontier Foundation, stocarea metadatelor, a numelor rețelelor sau a seriilor de identificare a dispozitivelor nu este ilegală, însă stocarea numelor de conturi sau a parolelor este.
Creatorii dronei susțin că au proiectat drone pentru a evidenția vulnerabilitățile din domeniu, deoarece o dronă poate trece neobservată într-un oraș.