Europa, record de securitate in lume
Europa, record de securitate in lume. Călătoriile cu avionul au fost mai sigure decât oricând în 2013, în pofida traficului în creștere constantă.
Agenția europeană pentru securitatea aeriană (AESA) a consemnat anul trecut 17 accidente soldate cu 224 de victime, transmite AFP, citată de Agerpres.
‘Începutul anului 2014 marchează cea de-a 100-a aniversare a aviației comerciale și, în același timp, un record în materie de securitate‘, se arată într-un comunicat al agenției cu sediul la Koln, Germania.
‘În 2013, accidentele mortale ale avioanelor de linie din întreaga lume au fost mai puține la număr decât în ultimii cinci ani, cu 17 accidente înregistrate comparativ cu o medie de 27 pe an’, potrivit AESA.
Agenția subliniază că pe parcursul lui 2013 nu s-a înregistrat niciun accident în țările membre ale AESA, care au operat în total circa 6 milioane de zboruri comerciale și au transportat peste 800 de milioane de pasageri.
‘Europa continuă să dețină recordul de securitate în lume, dar acest lucru nu trebuie considerat un fapt împlinit. În condițiile în care traficul aerian se intensifică în Europa și în lume, trebuie să ne continuăm eforturile pentru a menține și chiar îmbunătăți securitatea aeriană’, a remarcat Patrick Ky, director executiv al AESA.
Asociația internațională pentru transportul aerian /IATA/, care a estimat că în 2013 a fost depășit pragul de 3 miliarde de pasageri transportați cu avionul, urmează să-și publice bilanțul anual luna viitoare. În 2012, IATA a informat că s-a produs un accident la cinci milioane de zboruri, cel mai scăzut nivel de accidente de până atunci din istoria aviației.