HomeStiriSecuritate FizicaBrasov: Supraveghere video si control acces
supraveghere video scoli control acces sisteme antiefractie

Brasov: Supraveghere video si control acces

supraveghere video scoli control acces sisteme antiefractieSistem de control acces, supraveghere video, sisteme antiefracţie şi antiincendiu la şase şcolile generale şi colegii din Braşov.

 

Primăria Braşov a definitivat sistemul de supraveghere video şi control acces în şase şcoli din municipiu. Investiţia, de 53.000 de euro, a fost realizată cu bani de la bugetul local, iar odată cu implementarea acestui sistem în cele şase unităţi va fi funcţional şi „catalogul online”, scrie bzb.ro. Aceste sisteme au fost montate la şcolile generale 1, 9, 30, 12, dar şi la colegiile Remus Răduleţ şi Nicolae Titulescu.

Fiecare dintre aceste şcoli a fost dotată cu câte patru camere de supraveghere video, monitorizarea vizând intrările şi curtea. De asemenea, au fost montate şi sisteme de control acces, dar şi sisteme antiefracţie şi antiincendiu. Edilii trebuie să finalizeze lucrările la astfel de proiecte şi în alte nouă şcoli, însă acestea sunt finanţate din fonduri europene. După ce vor fi montate şi celelalte camere de supraveghere video, toate acestea vor fi conectate la dispeceratul Poliţiei Locale, în prezent, cele şase şcoli dispunând de monitorizarea dispeceratului Primăriei.

Share With: