CIO Council România: Toate companiile mari vor folosi servicii externalizate în cloud, până în 2017
Asociaţia Directorilor de Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţii din România (CIO Council România) apreciază că, în patru ani, toate companiile mari din România vor folosi servicii delocalizate de tip cloud, pentru a beneficia de toate atu-urile externalizării: dezvoltare pe măsura necesităţilor, costuri diminuate şi timp redus pentru implementare.
‘Este de aşteptat ca, până în 2017, toate companiile mari şi foarte mari din România, cel puţin cele din sectorul privat care generează cea mai mare parte a PIB-ului naţional, să folosească, sub o formă sau alta, cloud computing-ul ca formă principală de utilizare a instrumentelor IT’, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Felix Enescu, membru în boardul CIO Council România.
Potrivit unui studiu CIO Council România, pe de o parte s-a depăşit pragul critic de 50% al utilizatorilor, iar pe de alta există o evidentă tendinţă de scădere cu 10% a celor care nu folosesc cloud computing-ul.
‘Semnificativ mai mult de jumătate dintre marile companii din România utilizează în prezent cloud-ul şi tendinţa este clar de creştere, astfel încât, în doar câţiva ani, practic, toate companiile îl vor utiliza, ceea ce va duce la schimbări importante. În prezent, doar 39% dintre participanţii la studiu au declarat că nu utilizează cloud-ul, iar numărul acestora este în scădere cu aproximativ 10% pe an’, a adăugat Felix Enescu.
Cele mai importante avantaje pe care cloud-ul le aduce în business sunt dezvoltarea pe măsura necesităţilor, timpul de implementare şi reducerea costurilor, răspunzând astfel presiunilor din mediul de afaceri legate de limitările de buget şi de timp, transmite Agerpres.
Serviciile pe care companiile afirmă că sunt dispuse să le mute în cloud sunt serviciul de e-mail, managementul relaţiilor cu clienţii (CRM) şi planificarea resurselor întreprinderii (ERP).
‘Cloud-ul poate fi considerat un indicator macro al nivelului de industrializare al profesiei de IT’, a subliniat Felix Enescu, autorul studiului ‘Cloud Adoption’.
Din perspectiva studiului CIO Council România, principalele obstacole pe care companiile afirmă că există în utilizarea mai largă a cloud-ului sunt: securitatea discutabilă, disponibilitatea datelor şi serviciilor, dar şi reglementările legislative.
Joi, CIO Council România a organizat o conferinţă de presă de prezentare studiului independent ‘Cloud Adoption. Strategiile de IT se redefinesc în business’, realizat cu participarea a 107 companii din România: 48% dintre participanţi au cifra de afaceri de peste 100 milioane de euro, iar 58% au un buget de IT de peste un milion de euro.
Conceptul ‘cloud computing’ este caracterizat de stocarea, procesarea şi folosirea datelor de la distanţă, prin internet, ceea ce înseamnă că utilizatorul dispune de o putere de calcul cvasi-nelimitată, fără investiţii majore de capital, şi că are acces la datele proprii de oriunde din lume. Folosind cloud-ul, chiar şi cele mai mici firme pot ajunge în pieţe importante, în timp ce guvernele îşi pot face serviciile publice mai atractive şi eficiente, în condiţiile unui control strict al cheltuielilor, se arată într-un document al Comisiei Europene