HomeStiriBusiness & TehnologieDoar 52% dintre companii înţeleg importanţa utilizării unei console de administrare centralizată
kaspersky lab

Doar 52% dintre companii înţeleg importanţa utilizării unei console de administrare centralizată

kaspersky labCompaniile de toate dimensiunile – în special organizaţiile mai mici – descoperă adesea că implementarea şi controlul protecţiei computerelor şi a dispozitivelor mobile nu sunt uşor de realizat.

În această situaţie, instrumentele de administrare centralizată pot fi utile, însă aproape jumătate dintre companii nu înţeleg potenţialul acestora. Potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de Kaspersky Lab în parteneriat cu B2B International în noiembrie 2012, numai 52% dintre companii, la nivel mondial, adoptă soluţii pentru administrarea centralizată a infrastructurii IT.

Produsele moderne pentru companii includ o varietate de tehnologii de protecţie dezvoltate pentru a securiza elemente din infrastructura IT a companiei, cum ar fi computerele şi dispozitivele mobile. În acelaşi timp, fiecare dintre acestea trebuie configurate pentru a se adapta nevoilor companiei şi politicilor de securitate stabilite. Instrumentele de administrare centralizată pot juca un rol semnificativ în această situaţie. Însă, potrivit B2B International, aceste instrumente sunt utilizate, la nivel mondial, de numai jumătate dintre companiile intervievate. Pe de altă parte, doar 30% dintre companii au implementat pe deplin instrumente de client management, pe când 29% dintre cei intervievaţi s-au limitat la o implementare parţială, care este insuficientă pentru a controla eficient punctele de lucru. Astfel de soluţii îmbunătăţesc nivelul de securitate, în timp ce reduc considerabil cantitatea de muncă necesară, eliminând nevoia de a configura măsurile de securitate şi de a monitoriza statusul fiecărui computer.

Share With: