Securitate in scoli. Mai multi deputati vor inlocuirea agentilor de paza cu jandarmi
Mai mulţi deputaţi vor înlocuirea agenţilor de pază cu jandarmi, pentru asigurarea securităţii în şcoli, liceee şi campusuri universitare.
Jandarmii ar trebui să îi înlocuiască pe poliţiştii comunitari şi pe angajaţii firmelor private de pază care, în opinia parlamentarilor, au fost depăşiţi de fenomenul infracţional din unităţile de învăţământ. În acest sens, deputaţii PC au iniţiat un proiect legislativ prin care liceele şi facultăţile vor beneficia de pază permanentă sau de supraveghere mobilă cu unităţi de jandarmi.
“Prin pregătirea pe care o au, jandarmii ar putea să facă faţă unor evenimente nefericite. Un infractor este mult mai descurajat dacă vede uniforma unui jandarm decât dacă vede uniforma unei firme de pază private, chiar şi a Poliţiei Locale. La societăţile private sunt oameni în vârstă, fără pregătire, plătiţi cu bani puţini. Li se dă o uniformă şi sunt aşezaţi în post, dar nu ştiu cum să acţioneze în cazul în care se întâmplă ceva”, a declarat ziarului Ring deputatul Bogdan Ciucă, unul dintre iniţiatorii proiectului.
“Luna trecută, într-o singură săptămână, au fost trei cazuri de înjunghiere a unor elevi în liceele din Bucureşti. La ora actuală există pază asigurată în şcoli de Poliţia Locală sau de firme private, dar se pare că acestea nu sunt în măsură să stopeze acest fenomen periculos. Infractorul trebuie să vadă că există o uniformă, o maşină de jandarmi acolo, să îşi dea seama că există posibilitatea să fie dus la poliţie. Proiectul nostru nu are nevoie de bani în plus pentru că sumele alocate firmelor de pază private vor fi redirecţionate către jandarmi”, a mai precizat Bogdan Ciucă.