HomeStiriSecuritate FizicaSiguranta elevilor si Scoala Altfel
politisti si copii

Siguranta elevilor si Scoala Altfel

politisti si copiiPoliţiştii din toată ţară au organizat, în săptămâna 1-5 aprilie a.c., întâlniri, acţiuni şi concursuri în unităţile de învăţământ, cu o tematică diversificată, începând de la prevenirea absenteismului şi abandonului şcolar, continuând cu creşterea gradului de siguranţă al elevilor prin prevenirea faptelor cu violenţă, dar şi a consumului de etnobotanice, finalizând cu principalele reguli de circulaţie ce trebuie respectate pe drumurile publice.

 

 

Această serie de acţiuni se înscrie în demersul organizat la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Sub egida campaniei ,,Şcoala Altfel, – Să ştii mai multe, Să fii mai bun!” poliţiştii Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, Institutului Naţional de Criminalistică şi Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. s-au întâlnit cu sute de copii din grădiniţe şi şcoli din Capitală şi din împrejurimi. Săptămâna ŞCOALA ALTFEL a avut în program concursuri, dezbateri, filme educative, spectacole şi diverse activităţi de educaţie anti-infracţională şi antivictimală.

Copiii s-au bucurat de atenţie din partea poliţiştilor de la S.I.A.S. – I.G.P.R., care le-au prezentat informaţii despre această profesie şi despre curajul luptătorilor.

La data de 1 aprilie, a avut loc, la una dintre şcolile din Bucureşti, un spectacol interactiv, având ca temă prevenirea criminalităţii.

Pe parcursul următoarelor trei zile, poliţiştii de la I.C.P.C. – I.G.P.R. au prezentat elevilor din cinci şcoli, filmul educativ “Cheia e la tine!”, care prezintă cazuri concrete ale unor deţinuţi aflaţi în Penitenciarul pentru minori din Craiova şi în cel pentru femei de la Târgşor, dar şi modele pozitive, ca Lucian Bute sau Andreea Răducanu, protagonişti în acest film. „Actorii” filmului îi îndeamnă pe tineri să-şi urmeze visele prin muncă şi perseverenţă. Acest documentar a constituit baza unor dezbateri purtate cu poliţiştii, privind consecinţele unor fapte de furt sau loviri, consum şi trafic de etnobotanice, de droguri, tâlhării, pentru ca tinerii să nu ajungă autori sau victime ale unor astfel de fapte.

La data de 4 aprilie, la una dintre şcoli, s-a desfăşurat un curs de autoapărare cu un sensei. De asemenea, pe parcursul săptămânii, cei mici au avut şansa să cunoască din tainele laboratorului criminalistic, au admirat demonstraţii cu câini poliţişti şi au aflat despre Cybercrime.

Pentru detalii, deschideti fisierul PDF atasat.

 

Share With: