Grupare infracţională organizată, specializată în infracţiuni informatice, destructurată
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate – SCCO Mehedinţi şi procurorii DIICOT au destructurat o grupare infracţională organizată, specializată în infracţiuni informatice. Membrii grupării sunt suspectaţi că au creat un prejudiciu de aproximativ 1.000.000 euro.
În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi-B.C.C.O. Craiova şi procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi au efectuat 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, la locuinţele membrilor grupului infracţional organizat şi au pus în executare şi 9 mandate de aducere emise de către Tribunalul Mehedinţi.
La acţiune participă şi poliţişti din cadrul IPJ Mehedinţi. În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al D.I.P.I. – M.A.I..
Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, în perioada 2011 – prezent, membrii grupului s-au constituit într-un grup infracţional organizat, în vederea comiterii de infracţiuni informatice şi utilizarea de cărţi de credit contrafăcute, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000.000 euro.
Cei în cauză sunt suspectaţi că au obţinut în mod fraudulos date ale unor carduri străine din ţări precum Franţa, Italia, Olanda, Marea Britanie, Spania, Ungaria, Austria şi Germania, pe care ulterior le inscripţionau pe carduri blanc ce urmau să fie folosite în scopuri ilicite sau le vindeau.
În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate aparatură folosită la copierea şi inscripţionarea datelor pe carduri, carduri neinscripţionate, diferite sume de bani, laptop-uri, o tabletă, hard disk-uri, telefoane, înscrisuri şi documente cu valoare probantă în cauză.
Persoanele identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale corespunzătoare.
Faţă de membrii grupului infracţional organizat se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, modificarea, ştergerea sau deteriorarea de date informatice, restricţionarea accesului la aceste date, fără drept ori transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic, vânzarea, importul sau distribuirea de astfel de dispozitive sau programe informatice şi ştergrea sau modificarea, fără drept, de date informatice ori restricţionarea, fără drept, a accesului la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 42, 44, 46 şi respectiv art. 46 din Legea nr. 161/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice.