HomeStiriSecuritate FizicaGorj. Agent de paza la ITM, acuzat de furt
hot

Gorj. Agent de paza la ITM, acuzat de furt

hotUn agent de pază a fost reţinut după ce a furat mai multe bonuri pentru combustibil din casieria Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, pe care le-a vândut pentru a face rost de bani.

Un tânăr de 29 de ani, din comuna Turcineşti, angajat al unei societăţi de pază din Târgu-Jiu care avea contract de prestări servicii cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de furt. Miercuri, în urma cercetărilor efectuate de ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj în dosarul penal privind pe A.D., de 29 ani, din comuna Turcineşti, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt, s-a stabilit că suspectul, angajat al unei societăţi de pază din municipiu, în timp ce se afla în serviciul de pază la o instituţie de pe raza municipiului, a sustras din casieria unităţii un număr de 75 BCF-uri pentru combustibil, pe care le-a vândut unor persoane pentru diferite sume de bani, cauzând un prejudiciu de 3.756 lei.

Agentul de pază a fost reţinut pe baza de ordonanţă de reţinere pe o perioada de 24 de ore, fiind introdus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.

Conducerea ITM Gorj a declarat că furtul a avut loc cu mai mult timp în urmă: „Nu vreau să comentez ce s-a întâmplat. Este o poveste mai veche, am anunţat poliţia de mult timp. Nici nu ştiu ce s-a mai întâmplat. Nu mai contează nici firma de pază. Din câte ştiu eu, l-au concediat”, a declarat George Romanescu, inspector şef al ITM Gorj, citat de gorj-domino.com.

Share With: