Braila. 200 de camere de supraveghere pentru prevenirea criminalitatii
Brăila va fi monitorizată video din luna noiembrie cu un sistem în valoare de peste 3,5 milioane de lei, care are drept scop prevenirea criminalităţii şi creşterea siguranţei locuitorilor şi care este implementat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară “Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”.
Proiectul prevede instalarea a 200 de camere video în intersecţii şi puncte strategice din oraş, iar, potrivit informaţiilor făcute publice de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, sistemul se află în faza de implementare. Valoarea totală a proiectului este de 3.545.234,20 lei, din care suma eligibilă de 2.844.677,68 lei, iar cea nerambursabilă de 2.787.784,12 lei.
Proiectul vizează implementarea unui sistem de supraveghere care urmăreşte creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în municipiul Brăila, cu precădere în zonele identificate ca având un potenţial infracţional ridicat, prevenirea fenomenelor infracţionale prin monitorizare video şi intervenţie rapidă în cazul comiterii unor ilegalităţi. Potrivit proiectului, sistemul video va facilita activităţile de prevenire a infracţionalităţii, prin determinarea din timp a condiţiilor de apariţie a infracţiunilor, realizarea unor baze de date pentru analiza evenimentelor, obţinerea unor probe juridice obiective şi scăderea timpului de răspuns în cazul intervenţiilor pentru situaţii de urgenţă.