Botosani: Jaf armat la o casa de amanet
Două persoane cu feţele acoperite cu cagule şi înarmate au spart, în noaptea de marţi spre miercuri, o casă de amanet din municipiul Botoşani, de unde au furat aproximativ un kilogram şi jumătate de bijuterii din aur.
Casa de amanet avea program până la miezul nopţii, iar cele două persoane, cu cagule pe faţă şi având un pistol, au pătruns, cu puţin înainte de ora 23.00, spărgând vitrina şi ameninţându-l pe gestionarul care se afla la serviciu. După ce au furat bijuteriile în greutate de aproximativ 1,5 kilograme, cei doi atacatori au fugit după blocurile din spatele casei de amanet, transmite Mediafax.
Angajatul a reuşit să apese butonul de panică chiar când a auzit vitrina spărgându-se, iar la faţa locului a ajuns o echipă de intervenţie, fiind alertată şi Poliţia. Unitatea este dotată cu camere de supraveghere, iar imaginile sunt analizate de poliţiştii botoşăneni.
“Nu s-a putut stabili nici după vizionarea imaginilor dacă cele două persoane aveau o armă adevărată. Cert este că purtau ceva care semăna cu un pistol. Imaginile sunt procesate pentru a obţine ceva de o calitate mai bună. Însă, chiar şi aşa, după vizionarea imaginilor, avem deja un cerc de suspecţi” a declarat Daniela Ghiorghiescu, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Botoşani.