La data de 06.09.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii MILLA VASILE pentru săvârşirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, abuz în serviciu, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi OLTEANU EUGEN-DANIEL pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, se precizează într-un comunicat al DIICOT.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 25.11.2015 – 15.01.2016, inculpatul Milla Vasile, în calitate de angajat al unei unităţi bancare, a accesat ilegal conturile unor persoane vătămate iar ulterior a efectuat 52 de operațiuni de retragere de numerar și transfer de fonduri fără consimțământul titularilor de cont, prin utilizarea datelor de identitate ale acestora, cauzând un prejudiciu de 581.400 lei, 25.000 euro și 8.800 usd.
Totodată s-a reţinut că în perioada 01.01.2015 – 20.01.2016, în calitate de angajat al respectivei unităţi bancare, inculpatul Milla Vasile a falsificat semnătura de pe 43 de chitanțe, ordine de plată și acorduri de consultare a conturilor bancare, în scopul de a justifica operațiunile frauduloase de retragere de numerar sau virament bancar.
De asemenea în cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2016 inculpatul Olteanu Eugen Daniel i-a pus la dispoziție inculpatului Milla Vasile datele conturilor bancare deschise pe numele a două suspecte, iar ulterior a retras și înmânat respectivele sume de bani inculpatului Milla Vasile, în schimbul unui comision de 10% din sumele transferate.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitații Organizate Ilfov.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…