‘E vorba de un atac cibernetic de anvergură la adresa unor instituții din România. Pentru noi nu este o chestiune nouă, noi încă de la începutul anului 2014 avem în vedere aceste entități agresoare’, a afirmat Sorin Sava, citat de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al SRI a adăugat că “acest atac face parte din categoria acelor agresiuni cibernetice derulate cel mai probabil de actori statali, dar la fel de bine au ca sursă și grupări de criminalitate informatică și grupări extremist-teroriste care vizează și teme informatice ale unor instituții fundamentale din diverse state, inclusiv din țara noastră”.
“Urmare a măsurilor întreprinse de SRI împreună cu celelalte autorități române competente s-a stabilit faptul că atacurile cibernetice au vizat atât instituții de stat, cât și companii private, precum și persoane private. Această paletă de ținte identificate se explică prin faptul că una din metodele utilizate constă în infectarea unor site-uri web ce sunt vizate de categorii de utilizatori ce prezintă interes pentru acești atacatori cibernetici. O parte din potențialele ținte care au accesat site-urile compromise nu au fost încă identificate ca fiind infectate întrucât măsurile de protecție instituite de autorități și SRI și-au atins scopul, iar în anumite cazuri chiar atacatorul a considerat că țintele respective nu mai prezintă interes și au fost abandonate”, a explicat Sorin Sava.
Întrebat dacă poate preciza câte instituții au fost afectate, Sava a răspuns: “Nu, pentru că atacul este în derulare și nu aș vrea să intru în detalii”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, Serviciul a informat instituțiile vizate în acest atac și a întreprins măsuri pentru identificarea sistemelor afectate și restabilirea funcționării normale a acestora.
De asemenea, entitățile private al căror sistem informatic a fost compromis au fost contactate și, în același timp, s-a solicitat sprijin în derularea investigațiilor și s-a oferit expertiză în vederea curățării infrastructurii cibernetice afectate.
Reprezentatul Serviciului Român de Informații a adăugat că în contextul acestui atac se evidențiază “o dată în plus necesitatea creării și promovării unui cadru legislativ solid în domeniul securității cibernetice care să asigure condițiile necesare investigării — fără sincope și printr-o cooperare strânsă cu entitățile afectate, atât la cele publice, cât și la cele private — atacurilor cibernetice cu un grad ridicat de complexitate care pot afecta securitatea națională a României și nu numai a României cât și a statelor aliate sau partenere”.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…