HomeStiriSecuritate ITSIE: Anonymous aduce pericole foarte mari la adresa securităţii
anonymous

SIE: Anonymous aduce pericole foarte mari la adresa securităţii

anonymousSite-ul Anonymous poate aduce pericole foarte mari la adresa securităţii, a declarat, luni, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu.

La o conferinţă privind securitatea naţională, Meleşcanu a atras atenţia asupra liberalizării accesului anonim la informaţie, pe care el a numit-o ‘o problemă foarte gravă‘.

‘O (…) problemă foarte gravă aş numi-o liberalizarea accesului anonim la informaţie. Am definit această ameninţare în acest fel pentru că există un site foarte faimos care se numeşte Anonymous şi care este, într-adevăr, unul din site-urile care pot aduce pericole foarte mari la adresa securităţii‘, a spus Meleşcanu. În context, el a avertizat că teroriştii pot accesa în mod anonim pe internet informaţii pentru realizarea unei bombe atomice, scrie ziuaveche.ro.

‘Pe lângă cei care se ocupă în mod profesionist de obţinerea de informaţii, sistemul care există la ora actuală permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţii în mod anonim, deci oricine dintre noi poate să acceseze orice site din lume, dacă nu este restricţionat, şi oricine, de la un terorist amator la unul încercat, are acces la o informaţie care îi permite să construiască orice – de la o bombă atomică – vă recomand site-urile de tip ‘do it yourself’ şi veţi vedea că acolo aveţi absolut toate datele necesare pentru a construi ce doriţi dumneavoastră: o bombă, un explozibil, o bombă nucleară, o armă bacteriologică‘, a susţinut Meleşcanu, la conferinţa de la Academia Română.

Directorul SIE a arătat că ‘acest acces la informaţie, pe care nimeni nu-l poate practic controla, reprezintă şi pentru serviciile de intelligence una dintre cele mai mari provocări din activitatea lor’.

 

Share With: