Reteaua informatica MAI, protejata in fata hackerilor
Rețeaua informatică MAI are un nou program de apărare împotriva atacurilor cibernetice, trimițând imediat alerte atunci când apare un atac al hackerilor.
Achiziționat în cadrul unui proiect al Programului Operațional pentru Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013, programul de apărare a fost implementat la nivelul tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Potrivit unor oficiali din MAI, programul era necesar, deoarece în ultimii ani au avut loc mai multe tentative de accesare a bazelor de date făcute de hackeri, relatează Mediafax.
Un atac cunoscut a avut loc asupra site-ului ISU București, în septembrie 2012, care nu a putut fi accesat pentru o anumită periodă în urma spargerii acestuia de către hackeri tunisieni.
Noul program nu oferă protecție doar față de persoane din exterior, ci și de proprii angajați care accesează în mod exagerat bazele de date. “În cazul în care un cadru al ministerului accesează în mod exagerat bazele de date, sistemul transmite imediat o alertă. Acest lucru este posibil pentru că fiecare angajat MAI cu drept să folosească aceste baze de date are o parolă proprie şi poate fi identificat cu uşurinţă”, au explicat oficiali din minister.
Conform Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă,. pentru utilizarea programului au fost instruiți 200 lucrători.