[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate IT

Poliția Română a ajutat la destructurarea grupărilor specializate în fraude pe internet

Poliția Română a participat, alături de poliții din alte 25 de state, la acțiunea internațională eCommerce care a avut ca scop destructurarea grupărilor specializate în fraude pe internet.

În perioada 6 – 16 iunie 2017, poliții din 26 de state au acționat împreună în cadrul operațiunii internaționale eCommerce (eComm 2017) pe parcursul căreia au fost depistate 73 de persoane bănuite de efectuarea a peste 20.000 de tranzacții cu o valoare de peste 5.000.000 de euro, folosind cărți de credit compromise, se arată într-un buletin de presă al IGPR.    

Acțiunea eComm 2017 a vizat persoanele sau grupările infracționale implicate, precum și locurile unde bunurile comandate au fost livrate, desfășurându-se în cooperare cu parteneri din sectorul privat.

Țările participante au fost Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Ungaria, Letonia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Suedia și Marea Britanie. De asemenea, acestea au primit suport și informații operative din Canada, S.U.A., Columbia, Islanda și Georgia. 

Europol, prin European Cybercrime Centre (EC3), a coordonat operațiunea, cu suportul companiilor ce activează în domeniul bancar, logistic, al plăților electronice și comercianților online.

În urma activităților desfășurate, sute de colete provenite de la comercianți online au fost interceptate și peste 100 de adrese au fost percheziționate, folosind date furnizate anterior de comercianți, procesatorii de plăți și firmele de transport.

Perchezițiile au condus la ridicarea de bunuri de mare valoare: aparatură electronică, smartphone-uri, tablete, ceasuri și îmbrăcăminte.

Analiza informațiilor obținute a relevat care erau zonele unde acționau grupările infracționale ce încercau să fraudeze măsurile de securitate ale comercianților sau instituțiilor de plată. 

Ancheta a mai relevant faptul că o parte dintre persoanele vizate ar fi fost implicate în alte activități infracționale cum sunt furtul de identitate, phishing, atacuri informatice, înșelăciuni sentimentale, uzul ilegal de pașapoarte furate, imigrație ilegală și spălare de bani. 

Circa 200 de site-uri și conturi pe rețelele sociale erau folosite pentru vânzarea produselor electronice, fiind emise cereri pentru dezactivarea lor către companiile de hosting. 

Unele dintre persoanele vizate foloseu conturi pe platforme sociale la care aveau peste 10.000 de urmăritori, aceștia constituind potențiali cumpărători. Dezactivarea acestor conturi are un impact semnificativ asupra activităților ilicite.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019