Compania a suspendat săptămâna trecută serviciul de plăţi cu cardul şi a declanşat o anchetă după ce mai mulți utilizatori au raportat tranzacții frauduloase după ce au achiziționat produse de pe site-ul OnePlus.
Investigația a început după ce un utilizator a creat un sondaj pe forumul OnePlus și mai mulți clienți au spus că au avut aceeași problemă. În cadrul sondajului 174 de clienți au spus că au descoperit tranzacții frauduloase după ce au cumpărat online de pe OnePlus, conform securityportal.ro.
OnePlus a confirmat faptul că sistemul de plăţi de pe site-ul său a fost compromis şi că 40.000 de clienţi au fost afectaţi de atac. Compania a suspendat săptămâna trecută serviciul de plăţi cu cardul şi a declanşat o anchetă. Potrivit OnePlus, datele au fost interceptate de o entitate necunoscută în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2018, scrie go4it.ro.
Compania a anunţat că unul dintre serverele sale a fost compromis, iar apoi a fost injectat un cod care înregistra datele cardurilor atunci când erau introduse de clienţi. S-a spus iniţial că atacurile erau legate de platforma Magento eCommerce, folosită pentru tranzacţiile pe site-ul OnePlus. Nu este, însă cazul. Serviciul a funcţionat corect, deşi în trecut a fost, la rândul ei, compromis de hackeri.
Clienţii care au făcut plăţi prin intermediul PayPal nu au fost afectaţi. Nici cei care aveau datele de card introduse pe site înainte ca atacul să înceapă nu se află printre victime.
OnePlus recomandă verificarea urgentă a cardurilor înregistrate pe platforma oneplus.net și anunțarea băncii în cazul în care se descoperă tranzacții dubioase. Odată făcut acest pas, banca ar urma să returneze sumele pierdute de pe card și astfel se vor preveni alte pierderi financiare, scrie mobilissimo.ro.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…