Gruparea Metel se folosește de o nouă metodă mult mai avansată decât a hackerilor de până acum. Hoții retrag banii și resetează balanța cardului de debit lăsând impresia că respectivul cont nu a fost fraudat scrie stirileprotv.ro.
Cum ar fi ca de fiecare dată cand scoateți bani de la un ATM, în contul dumneavoastră să ramână aceeași sumă? Ei bine, hackerii au reușit să dezvolte un asemenea sistem și îl folosesc.
Primul pas pe care îl fac infractorii este să introducă în sistemul electronic al unei bănci un virus care să scurtcircuiteze conturile și legatura lor cu ATM-urile. După aceea lucrurile devin simple. Un individ merge la mai multe bancomate și scoate o suma de bani din același cont. Repetă operațiunea de zeci de ori chiar, la ATM-uri diferite, iar în sistemul bancii, în contul accesat rămane mereu aceeași sumă.
„Pentru prima dată în istoria furtului din bănci utilizatorul nu este veriga slabă, ci banca. Dacă tranzacția respectivă e anulată se pot trage de sute de ori disponibilul de pe card ceea ce înseamna pierderi mult mai mari pentru bancă” explică specialistul în securitate cibernetica Bogdan Botezatu.
Deocamdată gruparea a reușit lovituri identificate de autorități în Rusia, însă specialiștii IT avertizează că băncile ar putea fi deja atacate și să nu știe acest lucru.
O altă grupare periculoasă este GCMAN, care fură bani din conturile cu monedă electronică.
„Infectează calculatoarele băncii, apoi se mută către serviciile care operează cu bani pe calculatoarele de pe care se efectuează plați în așa fel încat la fiecare 2 minute sau 10 minute din diverse conturi pleacă câte 200 de dolari. Acest lucru se poate întinde la nesfarșit” spune Bogdan Botezatu, specialist în securitate cibernetica.
Pe o perioadă scurtă furtul de sume mici e insesizabil, însă la final de an, când băncile trag linie, pot constata pierderi foarte mari fără să știe de unde anume vin.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…