Un program periculos extrem de sofisticat, care este folosit ca armă cibernetică împotriva mai multor ţări. Complexitatea şi funcţionalităţile noului malware le depăşesc cu mult pe cele ale ameninţărilor informatice cunoscute până în prezent.
Acesta a fost descoperit de experţii Kaspersky Lab în timpul unei investigaţii iniţiate la cererea Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU), un organism specializat al ONU, cu sediul la Geneva. Programul periculos, identificat de produsele Kaspersky Lab cu numele Worm.Win32.Flame, a fost creat pentru spionaj cibernetic şi are capacitatea de a fura date confidenţiale, de a face capturi de ecran, a strânge informaţii despre sistemele atacate, fişierele stocate, datele de contact şi poate înregistra chiar conversaţii audio, dacă acel computer are ataşat un microfon (inclusiv de la camera web).
Cercetarea independentă a fost iniţiată de ITU şi Kaspersky Lab în urma unei serii de incidente provocate de un alt malware foarte periculos şi necunoscut până în prezent, numit Wiper. Acesta a şters informaţii de pe mai multe computere localizate în zona de vest a Asiei. Analiza Wiper este încă în desfăşurare, dar, în timpul procesului, experţii Kaspersky Lab, în colaborare cu ITU, l-au identificat pe Flame. Cercetările preliminare indică faptul că acest malware există „in the wild” (fără să fi fost detectat până acum) de mai bine de doi ani, adică din luna martie 2010. Din cauza nivelului extrem de complex, dar şi a naturii direcţionate a atacurilor (nu ataca decât anumite ţinte), niciun software antivirus nu a reuşit să-l identifice.
Cu toate că funcţionalităţile lui Flame diferă de cele ale deja celebrelor arme cibernetice Duqu şi Stuxnet, geografia atacurilor, exploatarea anumitor vulnerabilităţi software şi faptul că doar anumite computere sunt vizate de atacuri îl plasează în aceeaşi categorie a super-armelor cibernetice.
„De câţiva ani buni, riscul izbucnirii unui război cibernetic este subiectul cel mai fierbinte al securităţii informatice”, spune Eugene Kaspersky, CEO şi co-fondator Kaspersky Lab. „Stuxnet şi Duqu făceau parte dintr-un singur lanţ de atac, care a ridicat mari semne de întrebare în întreaga lume. Flame reprezintă o nouă etapă în acest război şi este deosebit de important să înţelegem că astfel de arme cibernetice pot fi utilizate cu uşurinţă împotriva oricărui stat. Însă, această situaţie este diferită de cea a unui război tradiţional, deoarece statele cele mai dezvoltate sunt, de fapt, cele mai vulnerabile în cazul unui conflict informatic”, completează Kaspersky.
Scopul principal al lui Flame este spionajul cibernetic, prin furtul de informaţii de pe computerele infectate. Astfel de informaţii sunt trimise unor servere de comandă şi control localizate în diferite colţuri ale lumii. Natura diversificată a datelor sustrase, adică documente, capturi de ecran, înregistrări audio şi interceptarea traficului de reţea, fac din Flame unul dintre cele mai avansate şi complexe instrumente de atac descoperite vreodată. Modalitatea exactă de atac este încă în proces de identificare, dar este evident faptul că Flame are capacitatea de a se propaga într-o reţea locală folosind mai multe metode, inclusiv aceeaşi vulnerabilitate de imprimantă şi infectare a unui stick USB exploatată şi de Stuxnet.
Mai multe detalii despre Flame pot fi găsite în FAQ-ul creat de Kaspersky Lab şi disponibil aici:
http://www.securelist.com/en/blog/208193522/The_Flame_Questions_and_Answers.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…