[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate IT

Noutățile de la DefCamp 2016

La ediția de anul acesta a DefCamp, vor avea loc competiții noi de hacking și vor fi prezenți peste 1.000 de specialiști în securitate cibernetică.

DefCamp, cea mai importantă conferinţă dedicată securităţii cibernetice din Europa Centrală şi de Est, ajunge la a şaptea ediţie. Astfel, în perioada 10 – 11 noiembrie, în Bucureşti se vor reuni peste 1.000 de experţi în securitate cibernetică, din Romania, Germania, Rusia, Franţa, Emiratele Arabe Unite, Australia, Statele Unite ale Americii şi Israel. La această ediţie vor participa reprezentanţi din peste 100 de companii din domenii diverse, pentru care securitatea este vitală: sectorul public, financiar, telecom, e-commerce, software development, virtualizare sau dezvoltare cloud, scrie capital.ro.

„Vor fi două zile excelente pentru securitatea cibernetică. Pentru DefCamp #7 ne-am concentrat în special pe competiţii. Astfel, avem conceptul de Hacking Village, pentru ca oamenii să poată experimenta şi să afle practic ce înseamnă hacking, ce probleme sunt şi cum pot fi rezolvate în echipamentele hardware pe care ne bazăm vieţile sau în soluţiile software pe care le folosim cu toţii. În aceste două zile pline, avem experţi din diverse ţări şi subiecte care să ne pregătească pentru noul an al provocărilor ce ţin de securitate cibernetică“, a declarat Andrei Avădănei, fondatorul şi coordonatorul DefCamp.

DefCamp 2016 este organizată de Asociaţia Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România, în parteneriat cu Orange România. Conferinţa se bucură de sprijinul Bitdefender şi Beyond Security

Noua ediție DefCamp se desfășoară într-un an în care s-a vorbit foarte mult de noile tehnologii – mașini autonome, orașe digitale sau soluții digitale de reducere a birocrației, dar și despre vulnerabilitățile majore cu care se confruntă utilizatorii obișnuiți pe telefoanele sau computerele lor. În următoarea perioadă, aceste tehnologii se vor dezvolta tot mai mult, iar „Internet of Things“ va fi în centrul dezbaterilor, scrie agora.ro.

În acest cadru tehnologic, DefCamp mizează mult pe competiții și pe sfaturi de la experți în securitate cibernetică. Nu va lipsi nici în acest an finala DefCamp Capture the Flag (D-CTF), cea mai importantă competiție de white hacking din Europa Centrală și de Est. La ediția precedentă, încă din etapa de calificare au participat aproape 1.200 de echipe din peste 80 de țări, iar câștigătorii au fost recompensați cu premii în bani, gadgeturi sau hardware. Anul acesta, în etapa finală, sunt așteptate în România echipe din 13 țări.

În contextul orașelor inteligente, Amihai Neiderman, Head of Research la Equus, va vorbi despre cum a reușit să acceseze rețeaua publică de WiFi din Tel Aviv. Prezentarea lui, sugestiv intitulată „How I hacked my city“, se va desfășura în prima zi, începând cu ora 9.30. Raul Alvarez, Senior Security Researcher la Fortinet, va susține prezentarea „Reversing a Polymorphic File-Infecting Ransomware“, în cadrul căreia va vorbi despre analiza pe un virus ransomware, cea mai mare amenințare pentru utilizatorii casnici în ultimii ani.

Cu titlul „Do Tinder Bots Dream of Electric Toys?“, Inbar Raz, Principal Researcher la PerimeterX Inc., va prezenta algoritmii identificați pentru aplicația de matrimoniale Tinder, dar și cum sunt generați. Dave Chronister, Managing Partner la Parameter Security va avea prezentarea „Split Personalities: The Psychology of Social Engineering“ și va discuta despre dimensiunile acestei activități prin care foarte mulți oameni sunt convinși să furnizeze datele lor. Programul complet al conferinţei este disponibil pe site-ul DefCamp, împreună cu o mulțime de alte detalii despre toate celelalte activități practice.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019