HomeStiriSecuritate ITMobile World Congress 2012. Noua suita Kaspersky Tablet Security
kaspersky lab

Mobile World Congress 2012. Noua suita Kaspersky Tablet Security

kaspersky labKaspersky Lab va lansa Kaspersky Tablet Security, noua suită de securitate pentru tabletele care opereză pe sistemul Android, în cadrul cele mai mari expoziţii internaţionale de tehnologie mobilă, care se va desfăşura la sfârşitul lunii februarie, la Barcelona.

Produsul include suport cloud pentru tehnologiile antivirus, securitate web şi protecţie anti-furt. Aceasta este o soluţie de securitate specializată, care asigură atât protecţia împotriva malware-ului şi a software-ului fraudulos, cât şi inviolabilitatea datelor personale în cazul pierderii sau furtului dispozitivului.

Cu ocazia lansării, Eugene Kaspersky, CEO şi co-fondator al Kaspersky Lab va fi gazda unei conferinţe de presă cu tema „Mediul mobil ca paradis pentru infractorii cibernetici”, care se va desfăşura în Pavilionul 6, etaj 2, Sala B, cu începere de la ora 11 AM.

În cadrul conferinţei, Eugene Kaspersky va ţine o prezentare referitoare la previziunile legate de evoluţia cyber-criminalităţii mobile organizate, despre modul în care a evoluat din cyber-criminalitatea tradiţională, precum şi despre caracteristicile care le diferenţiază pe cele două. Vincente Diaz şi Denis Maslennikov, ambii Senior Malware Analysts în cadrul Kaspersky Lab, vor discuta, în ansamblu, despre situaţia actuală a ameninţărilor mobile. La final, Victor Dronov, Senior Product Manager Mobile Solutions, va prezenta cea mai recentă versiune a suitei Kaspersky Tablet Security şi o versiune beta a produsului de control parental pentru sistemele care utilizeaza Android şi iOS.

Congresul Mobile World 2012 va avea loc în perioada 27 februarie – 1 martie. Mai multe informaţii despre acest eveniment puteţi găsi aici: www.mobileworldcongress.com. Standul Kaspersky Lab se află la B38, Pavilionul 7.

Share With: