[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate IT

Hacker român pus sub acuzare în SUA

Autorităţile din Statele Unite au pus sub acuzare un român, alături de un cetăţean rus şi unul din Letonia, pentru că au infectat peste un milion de calculatoare din lume, inclusiv unele aparţinând NASA.

Potrivit acuzatorilor, cei trei foloseau virusuri pentru a afla datele de acces pe internet în conturi bancare. Pagubele cauzate în Statele Unite, dar şi în Europa, s-ar ridica la zeci de milioane de dolari.

Acuzatorii spun că Mihai Ionuţ Păunescu, poreclit “Virus” a ajutat la distribuirea unor virusuri de tip troian, cum ar fi “Gozi”, “Zeus”, “SpyEye”. Odată ce infectau calculatoare, aceste virusuri aflau parolele de acces în conturile bancare ale utilizatorilor. Rolul lui Păunescu, potrivit acuzatorilor, a fost de a oferi cu bună ştiinţă şi contra unor sume de bani spaţii de stocare şi adrese de IP anonime care practic făceau imposibilă localizarea infractorilor. Anchetatorii spun că au informaţii că aceste lucruri s-ar fi întâmplat din 2011 până în noiembrie, anul trecut, transmite Rador.

În acest timp ar fi fost infectate, printre altele, 60 de calculatoare ale Agenţiei Spaţiale Americane, NASA, fapt care a dus la pierderi de aproximativ 19.000 de dolari. Principalul virus implicat, “Gozi”, a fost creat de cetăţeanul rus Nikita Kuzmin, arestat în Statele Unite în 2010 şi pus sub acuzare acum alături de român şi cetăţeanul din Letonia. Acesta din urmă ar fi ajutat la scrierea codului care a făcut virusul atât de eficient. “Gozi” era astfel conceput încât să nu fie detectat de programele antivirus şi se instala în calculatoare după ce utilizatorii deschideau documente precum cele de tip PDF. Autorităţile americane spun că Mihai Ionuţ Păunescu a fost arestat în România luna trecută. Procedurile de extrădare a românului în Statele Unite sunt în desfăşurare.

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019