Biroul Federal de Investigații (FBI) atenționează funcționarii din Statele Unite ale Americii să își întărească securitatea pentru alegeri în urma unor dovezi că hackerii ar fi atacat sistemele de informații legate de alegeri în două state, scrie popularmechanics.com.
FBI-ul a spus că investighează o serie de incidente și a sfătuit statele să își scaneze sistemele în vederea descoperirii de semne ale unui atac cibernetic. FBI-ul nu a dat numele statelor care au fost atacate, dar a descris o compromitere a unuia dintre site-urile pentru alegeri și o încercare de intruziune într-un sistem al altui stat.
Avertizarea din 18 august a venit și la câteva zile de la o întrevedere a ministrului de securitate internă, Jeh Johnson, cu miniștrii din diferite state și alti oficiali care se ocupă de alegeri pentru a vorbi despre securitatea cibernetică și infrastructura pentru alegeri.
Hackerii au țintit sistemul de înregistrare al votanților din statele Illinois și Arizona și oficiali ai FBI au alertat statul Arizona în luna iunie că rușii erau în spatele atacului asupra sistemului electoral din acel stat, scrie washingtonpost.com.
Biroul Federal a descris amenințarea ca fiind credibilă și semnificativă și a fost oprit sistemul de înscriere a votanților pentru aproape o săptămână.
S-a dovedit că hackerii nu au compromis sistemul sau alte sisteme ale altor state. Cu toate acestea, au furat datele de autentificare ale unui oficial care se ocupă de alegeri din districtul Gila.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…