Botezat Mousetrap Troian, virusul evită filtrele poliţiei şi săvârşeşte jafurile printr-un lanţ de intermediari, pornind de la un website infectat şi trecând printr-o serie de alţi troieni.
Potrivit Bitdefender, primul pas al infecţiei îl reprezintă vizitarea unui site legitim, dar pe care l-a atacat în prealabil un hacker şi pe care acesta a încărcat o aplicaţie periculoasă scrisă în Java, ce apare sub forma unui mesaj care îl informează că nu are plug-inul de Flash instalat şi se oferă să-l descarce şi să-l instaleze pentru utilizator.
Odată cu rularea noului program fals, calculatorul este de fapt infectat cu un prim troian, care va pregăti terenul pentru un aşa-zis “bancher”, adică troianul responsabil cu furtul banilor. După instalare, troianul verifică o listă de adrese de la care va descărca şi va executa alţi troiani de tip “bancher”. Aceştia sunt găzduiţi pe mai multe servere compromise, în aşa fel încât dacă unul dintre servere este închis sau curăţat de viruşi, troianul să se poată desfăşura pe un altul.
Troianul de e-banking va urmări ce tranzacţii electronice face utilizatorul calculatorului şi va fura datele acestuia de conectare, date care vor ajunge în mâna atacatorului. Din cauza faptului că aceşti “viruşi bancheri” fură informaţii direct din formularul browser-ului, utilizatorul nu-şi poate da seama că datele lui ajung şi altundeva decât la site-ul băncii.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…